Conceput și Fabricat în România!

Supereroii se îmbracă în alb

Ultimele trei luni din viața mea au fost cele mai frumoase de până acum. De când am aflat că voi fi Brand Ambassador Nova Group Investment și până în acest moment, mi-au aplaudat mustățile de bucurie iar codița mea a fost cea mai fericită. E un sentiment frumos să știi că poți schimba viețile necuvântătoarelor, chiar dacă ești doar un motan.

Aici nu mă refer doar la produsele de pe site-ul petcare.ro, ci la misiunea oamenilor care lucrează zi de zi pentru a propune soluții la cheie în stabilirea corectă a diagnosticului veterinar.

Cei cu urechiușe și codiță ajung la veterinar pentru controale de rutină, pentru tratare după ce au suferit un accident sau pur și simplu pentru că se simt foarte rău. Oamenii în alb fac tot posibilul să îi ajute, îi tratează cu blândețe și profesionalism, îi consultă și le vorbește frumos, dar cei cu urechiușe zglobii și codițe jucăușe nu știu să vorbească ca să îi ghideze pe drumul cel bun. Nu pot spune că îi doare o lăbuță sau că a fost înțepat de o albină (am pățit asta iar oamenii mei au umblat toată noaptea prin București pentru a găsi un cabinet veterinar deschis non-stop la începutul lunii aprilie).

Cum îi ajutăm atunci pe oamenii în alb? Le povestim despre concursul Skyla .

Skyla este un analizor veterinar multiparametru ce utilizează biochimia uscata pentru a oferii rezultate de încredere pentru parametrii de endocrinologie, electroliți, biochimie si urină. Fiecare medic veterinar ar trebui să aibă în cabinet un astfel de analizor ca să îl ajute în stabilirea diagnosticului corect și rapid, care de multe ori face diferența dintre viață și moarte.

Când noi avem nevoie de ajutor mergem la veterinar iar el face echipă bună cu Skyla de fiecare dată.

Anunță-ți doctorul veterinar despre concursul nostru, iar el poate câștiga un analizor Skyla VB1+ in valoare de 5500EUR +TVA – pret de lista  și tu poți câștiga produse în valoare de 500 RON de pe site-ul petcare.ro. Mai aveți timp până pe 30 decembrie ca să vă înscrieți la concurs.

Regulamentul concursului îl găsiți aici

Share this post



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading...