Conceput și Fabricat în România!

Skyla VB1+, prietenul nostru

Toată lumea știe ce familie numeroasă am eu. Am copii prin toată țara și câțiva sunt stabiliți în Europa. E veselie mare când reușim să ne întâlnim măcar jumătate din câți suntem și să mai stăm la o bobiță de vorbă.Dar nu cred că v-am povestit până acum de întâiul meu născut, Pufu.

Ei bine, Pufu e o pisică despre care citești numai în povești. Iubitor, cuminte, doarme mai tot timpul și nu face figuri la mâncare. Un scottish fold long hair crem, cu ochii mari, portocalii, ce imită perfect un leu netuns la înfățișare. Familia în care a ajuns l-a primit de la 4 săptămâni, iar stăpânul familiei de atunci, Tomiță, un birmanez de 12 ani care nu vedea cu un ochi, a întinerit vizibil când a făcut cunoștință cu Pufulete.

De-a lungul celor 5 ani ai lui, Pufu a avut mai multe probleme de sănătate. Primele lui probleme au apărut la vârsta de 2 ani, când a făcut un blocaj renal. Specia noastră este predispusă bolilor renale, dar niciodată nu ne-am gândit că ar putea fi atât de grave. Din fericire Pufu și-a revenit, iar Tomiță a fost în culmea fericirii când s-a întors Pufu acasă. Oamenii lui întotdeauna au fost atenți la dietă, nisip și comportament. Niciodată nu l-au neglijat, iar analizele lui au fost făcute mereu la timp.

Până…când avea 5 ani, Pufu s-a trezit dimineață plângând. Merge la litieră și nu iese fericit de acolo. Nu mănâncă, nu bea apă și nici nu doarme… Clar, ceva nu este in regulă cu el. Oamenii lui l-au urmărit atenți toată ziua, iar după-amiază l-au luat în brațe și au fugit către veterinar. Toate bune și frumoase, până ajung la analize. Pufu e cel mai cuminte la veterinar, dar când vine vorba de așteptat, oamenii lui nu sunt cuminți. „48 de ore până aflăm cum sunt analizele de sânge? Și vom primi abia atunci un diagnostic și tratament?”

Nu puteau aștepta, așa că și-au luat Pufuletele in brațe și au plecat către alt cabinet veterinar. În jumătate de oră au primit și rezultatele analizelor. Cum a fost posibil? Cabinetul era dotat cu un echipament performant, Skyla VB1+, iar Pufu a reușit să evite încă un blocaj renal, datorită promptitudinii analizelor și diagnosticului bun. Într-adevăr, micul leu a îndurat analizele de sânge și urină, dar au intervenit la timp cu tratamentul, fără ca Pufu să mai treacă iar prin experiența neplăcută a blocajului renal.

Seara, Tomiță îl aștepta pe Pufu cu conserva lui preferată, iar noi, recunoscători că micul nostru leu a trecut peste încă un hop în viața lui. 

Nu uitați de super concursul nostru de pe Facebook. 🙂

Share this post



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading...