Conceput și Fabricat în România!

Dragi blănoși și bossulici, după cum ați văzut, sunt un patriot convins, așa că aseară, când dormeam, mi-a venit o idee genială: să înființez Partidul Blănosilor, un partid în care toate animăluțele pot candida si mai ales pot protesta în voie pentru ce vor ele: prea puțină mâncare, prea mult zgomot în jur, pupici, musafiri nesuferiți sau stăpânii care fac politică fără să aibă prea multe cunoștințe în domeniu.

Nu, nu vom ieși în stradă, se acceptă protestul prin mieunat sau lătrat de pe calorifer, moțăitul pe scaunul de birou sau somnul pe haina stăpânilor.

Ce e cel mai tare la partidul nostru e că nimeni nu ne poate contesta legalitatea protestului; de exemplu noi, pisicile, oricum protestăm pentru orice ne deranjează. De ce credeți că mieunăm „fără motiv” la 5 dimineața? De fapt, ne amintim de toate lucrurile care nu ne plac în viața noastră (cum ar fi fața vecinei în vârstă și arțăgoasă sau faptul că nu putem prinde luminița aia roșie de la laser), dar care ne deranjează rău.

Un lucru cu adevărat nou și tare față de celelalte partide este că nimeni nu ne poate manipula sau dresa (suntem maeștrii psihologiei inverse, iar oamenii o să ajungă să facă ce vrem noi la un moment dat, trebuie doar să ne ținem tari).

Pentru a adera la acest partid trebuie doar să dați like sau share și să lăsați un comentariu cu motivul pentru care protestați.

P.S. Nu uita de sloganul partidului: „Stăpânii ăștia, cum ți-i crești așa îi ai!”

 

Autor: Grama Cătălina

One thought on “Stăpânii ăștia, cum ți-i crești așa îi ai!


  1. Warning: printf(): Too few arguments in /home/bossulica/public_html/wp-content/themes/theretailer/inc/template-tags.php on line 67

    Eu Tomy vreau să ader la acest partid al blănoşilor…motivul protestului: nu sunt lăsat afară când vreau eu şi să mă întâlnesc cu cine vreau eu şi să mergem după fete….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading...